M5/6B Inființarea și dezvoltarea structurilor asociative în domeniul turismului
CINE POATE BENEFICIA?
Parteneriate constituite din cel puțin două entități, cel puțin un partener din categoriile de mai jos și cel puțin o entitate juridică care își desfășoară activitatea în sectorul turistic:
Microîntreprinderi
Organizații neguvernamentale
UAT
Unități școlare, de agrement și/sau de alimentație publică
ACTIVITĂȚI ELIGIBILE
- Sprijinul se acordă pentru costuri de cooperare și investiții tangibile și/sau intangibile pentru promovarea unor proiecte comune care implică cel puțin două entități care cooperează pentru: crearea/dezvoltarea de formă asociativă în domeniul turismului pe Valea Nirajului, inclusiv realizare de studii/planuri, funcționarea parteneriatului creat etc.
CUANTUM SPRIJIN NERAMBURSABIL
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele negeneratoare de venit, și nu va depăși 200.000 de euro/proiect, în funcție de alocarea financiară totală a măsurii.
Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect depus.
TIPUL SPRIJUNULUI
Rambursarea cheltuielilor eligibile
DOCUMENTE
Ghidul solicitantului (Data postării: 6 martie 2019)
Cerere de finanțare (Data postării: 11 septembrie 2018)
Anexa 1b la cererea de finanțare
Anexa 2: Model contract de finanțare
Anexa 6: Model acord de cooperare
Fișa evaluare generală (Data postării: 6 martie 2019)
